Municipiul Vatra Dornei, în calitate de beneficiar, implementează proiectul Regenerarea urbană integrată a zonei istorice cu circulație turistică, a Parcului Băilor și Restaurarea clădirii de patrimoniu Izvorul Sentinela – cod SMIS 343292, finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 7. Nord-Est – O regiune mai atractivă, Obiectiv Specific – RSO 5.1. Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane, Apel: PR/NE/2025/7/RSO5.1/1/MUNICIPII
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă revitalizarea și regenerarea urbană a Parcului Băilor din Municipiul Vatra Dornei, prin investiții în infrastructura verde și patrimoniul cultural construit, în vederea realizării unui spațiu urban atractiv, incluziv și sustenabil.
Scopul proiectului este acela de a îmbunătății calitatea vieții locuitorilor și creșterea atractivității turistice a Municipiului Vatra Dornei, prin regenerarea urbană integrată a unei zone cu valoare cultural-istorică și peisagistică ridicată, în corelare cu obiectivele de dezvoltare durabilă și cu identitatea locală.
INVESTIȚII DESTINATE REVITALIZĂRII ȘI REGENERĂRII URBANE FIZICE
– PARCUL BĂILOR (PARC MUNICIPAL)
1. Reabilitarea aleilor pietonale și a mobilierului urban
În cadrul acestor tipuri de intervenții se vor realiza lucrări de înlocuire a pavajului din dale de beton prefabricate cu un sistem alcătuit din placi din granit de diferite dimensiuni, cu accente pe lateralul aleilor, cu zone de taran de culoare bej care ar putea imita culoarea unui finisaj din marna, cu delimitări cu pavaj de granit ale pistelor de bicicletă realizate din tartan de restul aleii pietonale. În ceea ce privește geometria aleilor, se va păstra în mare parte configurația actuală. Se vor integra potecile de picior, bătătorite, create de utilizatorii parcului cu scopul scurtării anumitor trasee în sistemul de alei, transformând-le astfel în alei permeabile, din dale înierbate.
2. Amenajare peisagistică
În cadrul proiectului vor fi executate următoarele categorii de lucrări:
- reducerea coroanelor arborilor cu un diametru al trunchiului mai mare de 15 cm limitând la maxim 20% din volumul foliar al coroanei (în cazuri de pericol iminent de prăbușire a unor șarpante/ramuri, acestea vor fi eliminate integral);
- eliminarea tuturor speciilor cu caracter invaziv de pe teren (defrișarea zonelor cu lăstăriş și eliminarea buturugilor arborilor tăiaţi);
- realizarea de plantații floricole pe axul central și între clădirea Cazinoului și Izvorul Sentinela
- amenajarea peisagistică a luciul de apă existent;
- amenajarea peisagistică și curățarea cursurilor canalelor care coboară din zona izvoarelor existente;
- plantarea de arbori foioși şi rășinoși.
3. Crearea unor spații noi de agrement
Prin proiect se propun realizarea unor zone noi de agrement în zona sudică a parcului astfel:
- Un amfiteatru în aer liber cu aproximativ 200 locuri. Gradenele vor fi din beton aparent turnat în situ iar șezutul va fi din rastel din lemn. Amenajare va fi cât mai natural posibil, urmărind panta existentă a terenului, folosind dale înierbate și gazon pentru pardoseală, iar pentru scenă se vor folosi materiale naturale: lemn, piatră, decoruri din plante etc.;
- O zonă de loisir și picnic în extremitatea sud-estică a parcului, pe care vor fi amplasate puf-uri din beton aparent și lemn;
- În partea centrală o parcului, acolo unde pomii permit acest lucru și au un grad bun de sănătate, se va organiza un miniparc de aventură pentru copii între 3-12 ani, cu trasee la semiînălțime.
4. Reabilitarea clădirilor cu caracter decorativ, comemorativ şi de semnal
Clădirile ”Izvor Nectarie” și ”Izvor Silvestru”
- se vor reabilita clădirile existente prin: înlocuirea elementelor din lemn degradate cu elemente similare ca forma și esență, montarea unui strat de hidroizolare între elementele din lemn și fundația din zidărie de piatra, înlocuirea treptelor de acces din lemn, înlocuirea învelitorii și pardoselii din gresie cu una din piatră naturală;
- se vor realiza măsurile de restaurare și reparații a elementelor din lemn de pe fațadă;
- având în vedere faptul că în ambele locații nu mai sunt funcționale izvoarele cu apă minerală, ulterior reabilitării clădirilor, în incinta acestora, se propun a fi amenajate spații de vizitare de tip ”mini-muzeu” cu materiale digitale interactive.
Clădirea ”Izvor Ferdinand” și Foișorul de lemn
- se propune refacerea zonelor de zidărie prăbușite sau în prag de colaps și lucrări de sistematizare (inclusiv completări în zona cu eroziuni locale de la baza fațadei principale) pentru evacuarea rapidă a apelor de la baza construcției;
- se vor realiza lucrări de decolmatare și igienizare a izvorului existent, acesta putând fi utilizat în continuare ca izvor de apă potabilă pentru localnici și turiști;
- suprafețele arhitecturale ale Foișorul de lemn situat în imediata vecinătate vor fi curățate de completările și reparațiile improprii, de straturile succesive de vopseluri și lacuri și de elementele parazitare și se va conserva, restaura și înlocui cu materiale compatibile;
- Foișorul de lemn va servi ca punct de odihnă pentru localnicii și turiștii ce vizitează Parcului Băilor din Municipiul Vatra Dornei.
Pavilion Muzică
- suprafețele arhitecturale se vor curăța de completările și reparațiile improprii, de straturile succesive de vopseluri și lacuri și de elementele parazitare, se vor conserva , restaura, înlocui cu materiale compatibile;
- se va dezasambla toată pardoseala, și se va monta una nouă din lemn tratat pentru trafic și expunere la exterior;
- învelitoarea se va înlocui șindrila din lemn tip solzi cu tablă solzi din titan zinc;
- elementele de tinichigerie se vor restaura sau înlocui, în funcție de procentul de degradare;
- după reabilitare, foișorul își va păstra funcționalitatea actuală, respectiv spațiu pentru organizarea evenimentelor socio-culturale în aer liber și în același timp spațiu de relaxare și odihnă pentru localnici și turişti.
INVESTIȚII DESTINATE DEZVOLTĂRII TURISMULUI SUSTENABIL ȘI CULTURII
– CLĂDIREA ”IZVORUL SENTINELA”
- lucrări de revenire la forma inițială a turnului cu scară elicoidală ce flanchează volumul principal al Izvorului „Falkenhayn”/„Sentinela”, prin desfacerea volumului prismatic cu ceas aflat la partea sa superioară, şi reconstituirea punctului de belvedere;
- refacerea finisajelor interioare și exterioare cu materiale compatibile cu cele originale;
- sistematizarea zonei de acces în clădire din partea nordică;
- decolmatarea și igienizarea izvorul existent;
- având în vedere faptul că izvorul nu mai este utilizat în scop balnear în prezent, acesta va fi utilizat doar ca izvor de apă potabilă pentru localnici și turiști;
- amenajarea un spațiu expozițional interactiv atât la nivelul parterului, cât și la nivelul etajului, cu panouri informative multilingve (română, engleză, germană) despre istoria Izvorului „Sentinela”, arhitectul Peter Paul Brang, societatea culturală „Sentinela” și contextul istoric al stațiunii.
Pentru introducerea în circuitul turistic și cultural a clădirilor din cadrul Parcului Băilor, se propun o serie de activități complementare de valorificare, care să pună în evidență valoarea istorică, arhitecturală, simbolică:
- Activități de interpretare culturală și patrimoniu (amenajarea unor spații de vizitare cu panouri informative multilingve, mini-centre de interpretare turistică, tururi ghidate tematice);
- Evenimente culturale și artistice (organizarea periodică a unor recitaluri sau mini-concerte, reconstituiri istorice sau prezentări artistice tematice);
- Activități educaționale și comunitare (ateliere de istorie locală, programe educaționale pentru școli și licee privind istoria Vatra Dornei și rolul izvoarelor de apă minerală, voluntariat pentru ghidaj turistic, implicând elevi sau studenți);
- Refuncționalizarea cu scop turistic sau simbolic (reactivarea cultural – simbolică a izvoarelor, amenajarea unor spații de relaxare/meditație);
- Activități de digitalizare a facilităților culturale/turistice în relația cu vizitatorii/turiștii (realizarea unor mini-centre de interpretare turistică cu materiale digitale interactive, crearea unui sit web și a unei aplicații dedicată clădirilor restaurate din Parcul Băilor, integrarea în aplicații mobile de turism cultural prin cod QR la fața locului).
Sunt propuse a se realiza, de-a lungul aleilor existente, piste de bicicletă perimetrale, în lungime de 1.330 ml, care vor facilita accesul la obiectivele de patrimoniu reabilitate prin proiect.
- Creșterea cu 30% a numărului anual de vizitatori prin promovarea turismului cultural și sustenabil
- 1 clădire monument istoric restaurată și adaptată funcțional în conformitate cu principiile dezvoltării durabile și respectarea valorii culturale (Clădirea ”Izvorul Sentinela”)
- Spații de agrement nou create: 1 amfiteatru în aer liber cu aproximativ 200 locuri, 1 zonă de loisir, 1 miniparc de aventură pentru copii între 3-12 ani, piste de biciclete de-a lungul aleilor existente, perimetrale cu o lungime de 1.330 ml
- 103.834 mp de spații deschise reabilitate din cadrul Parcului Municipal din Vatra Dornei
Data semnării Contractului de finanțare: 25.02.2026